“- Drumurile noastre se despart aici! spune printesa, inainte de a se arunca asupra portii.
- Nici vorba! ii raspunde el, napustindu-se in urma printesei lui.
Dar il astepta o spada, care-i tintuieste gatul cu varful. Printesa a scos spada din teaca mai iute ca fulgerul si-si tine alesul la distanta.
- Am ceva de rezolvat singura, spune ea cu gravitate.
- Si eu ce fac? intreba pustiul, prada unei emotii care-i urca un nod in gat.
- Tu cauti comoara si-ti salvezi casa. Eu il caut pe vrajitor si incerc s-o salvz pe a mea. Daca izbutesc, ne intalnim chiar aici, peste o ora.
- Si daca nu? intreba baiatul, deja trist la gandul unui asemenea deznodamant.
Printesa ofteaza din greu. Priveste indelung in ochii lui si se apropie usurel de el, continuand insa sa-i tintuiasca gatul cu spada.
- Daca nu izbutesc... sa fii un rege bun, spune simplu, cu un calm pe care baietelul nu il cunostea, de parca ar fi deschis o portita in inima ei de ostas.
Ea il ia de gat si il saruta dulce pe buze.
Timpul isi opreste zborul. Albinele deseneaza inimi din fire de miere pe un cer din care ploua cu margarete care fredoneaza. Norii se iau de maini si formeaza o hora in jurul lor, iar mii de pasari au alcatuit mari orchestre si inunda cerul cu o melodie dintre cele mai languroase. Niciodata nu s-a mai simtit atat de bine. I se pare ca luneca pe un tobogan de matase, mangaiat de un zefir adorabil care-l leagana de parca nimic n-ar mai avea importanta. Respiratia printesei e mai calda ca vara, pielea ei, mai dulce ca primavara.
Ar sta asa, lipit de buzele ei , veacuri la rand, daca Iubirea i-ar ingadui-o, dar fata imparaului face un pas inapoi si rupe vraja. Sarutul n-a durat decat o clipa. Niciodata nu i s-a mai parut clipa mai scurta. Nici o alta clipa nu mai avusese pana atunci gustul parfumat al vesniciei. E pe cat de uimit, pe atat de buimac. Nu stie ce sa zica. Ea ii zambeste gales. Privirea ei are o dulceata noua.
- Acum, ca ai toate puterile mele... poarta-te cum se cuvine, ii spune, inainte de a disparea in cei cativa centimetri ce despart cele doua usi.
Pustiul incearca sa priceapa, dar totul e prea iute pentru el. Un sarut ca acela primit, are nevoie de somn si de cateva aspirine.
- Vrei sa spui ca... sarutul a fost casatoria?”
(Am sustras cel mai minunat moment din "Artur si minimosii", de Luc Besson. Numele pesronajelor au fost inlocuite :D )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu